Dr Lavinia Roșu @2025  Toate drepturile rezervate

Dacă ai un copil care se apropie de adolescență, sigur ai temeri despre cum poți să eviți haosul , rebeliunea, alegerile și anturajele greșite care pot să apară.

S-a vorbit atât despre cât de rău este să ai un adolescent în casă, încât ne temem de asta încă de când sunt copiii preșcolari. Ne zicem „dacă acum e așa, nu vreau să mă gândesc cum va fi la adolescență”.

Nu am încă copii adolescenți, însă părerea mea după ce am vorbit și consiliat multe familii cu adolescenți e că lucrurile nu trebuie să fie înfricosătoare.

De ce ne temem de fapt de adolescență?

La vârsta pubertății copilul trece prin schimbări bruște și rapide, se schimbă corpul datorită hormonilor și se schimbă și percepția asupra vieții. Etapa de adolescență este de fapt perioada când copilul trebuie să descopere cine e el? ce vrea el? ce îi place lui? Ori pentru a descoperi cine e el, trebuie să facă câțiva pași mai departe de părinții care până în acest moment îî șopteau ce trebuie să facă, ce trebuie să aleagă etc.

Chiar dacă știi că ai dreptate, la adolescență, ca părinte, trebuie să-ți lași copilul să ajungă singur la propriile concluzii și păreri. Încă îl poți ghida, desigur, îți poți exprima părerea despre ce iubită sau iubit ar trebui să aibă, ce job i-ar prinde bine sau cum ar fi ok să se îmbrace...Dar fii pregătit să nu te asculte.

Și nu ar trebui să te înfurii, sau să crezi că sigur va eșua că nu a ales drumul tău-singurul corect.

 Această etapă nu e despre a evita copilul greșelile ci despre a învăța cum să facă singur decizii bune. Asta înseamnă inevitabil că vor fi și erori. Dar în loc de pedepse aspre, urlete și distrugerea relației, încearcă să fii alături de copil, să îl faci să înțeleagă că e uman să greșești, să vorbiți despre ce a învățat din greșeală. E o linie fină între a lăsa libertate și a nu avea limite. Limitele vor exista mereu. Dar vor fi negociate de la început, vor fi explicate. De exemplu dacă fata ta de 16 ani vrea în club că toate fetele merg etc, în loc să zici

“ -Ai înebunit! Ești prea mică, dacă te droghezi și fugi cu vreun băiat? Nici vorbă. Nu mergi. Mergi când ești la casa ta . “ ai putea spune

“- Nu mergi în club singură pentru că există multe pericole și îmi e teamă că ai putea păți ceva. Deși am încredere în tine, m-aș simți mult mai confortabil să mergi cu fratele tău mai mare”, sau

 “-Îmi dau seama cât de mult îți dorești să fii alături de prietenii tăi. Și eu când eram de vârsta ta mi-aș fi dorit să merg, dar am stabilit împreună că este periculos pentru tine să mergi singură. Vei putea merge singură în club cu prietenii după ce faci 18 ani.  “

Genul ăsta de abordare poate fi aplicat la orice situație în care adolescentul vrea ceva, dar tu ca părinte nu poți accepta. Un alt sfat ar fi să accepți supărarea care vine în urma refuzului tău. E normal să fie furios când nu reușește să facă ce și-a dorit. Și adulții se oftică când pierd șansa la un job mult dorit sau nu reușesc să obțină ceva ce credeau că merită. Totuși asta nu înseamnă să vorbească nerespectuos sau să lovească (ca atunci când avea 3-4 ani cu tantumurile. E ok să fii furios, nu e ok să muști pe alt copil sau să scuipi sau...).

Dacă în schimb, problema nu e că adolescentul este rebel, ci din contră, este foarte închis în el, atunci înseamnă că nu se simte destul de sigur să se desprindă de părinți. Poate îi e prea teamă de eșec, poate crede că nu poate reuși pentru că până acum mama făcea totul pentru el, arunca obstacolele din cale înainte ca el să încerce măcar să le depășească. Sau poate a fost lăsat prea dintr-o dată cu responsabilități prea mari, a dat greș și simte că nu va face față. Dacă a fost și criticat frecvent de profesori, colegi, părinți, atunci cel mai probabil nu are încredere că poate să își asume provocări noi.

Practic există 2 posibilități când adolescentul e frustrat sau supărat:

-fuge ( evită, se închide în el, nu vrea să facă lucruri noi, nu vrea să vorbească, nu vrea să își facă prieteni etc) sau

-luptă ( devine agresiv, rebel, opozant, demonstrativ, caută anturaje unde e lăudat  și devine frecvent agresor cu cei din jur).

A 3-a variantă-echilibrul- e să gestioneze corect frustrarea-să o accepte, să o simtă, să se elibereze de stres într-un mod sănătos ( gen dans, jogging, tenis etc) și apoi să găsească soluții adecvate.

Pentru a realiza varianta 3 ,  tu ca părinte trebuie să îl ghidezi.Dar cum poți ghida un copil cu care nu ai avut până acum o conexiune reală?Un copil care refuză să vorbească cu tine?

Întâi încerci să îi câștigi încrederea, să fii constant, să îți ții promisiunile, să fii sincer, să nu judeci , să nu jignești sau să umilești. Scopul nu e ca adolescentul să se predea ție, scopul e să aveți o relație frumoasă, în care fiecare să se simtă iubit, acceptat și respectat. Odată ce accepți cu toată ființa ta, că nu contează ca el să fie medic că așa vrei tu, sau că trebuie să se comporte exact cum ai tu nevoie, și că ce contează de fapt, e să aveți o relație frumoasă, lucrurile vin natural.

E nevoie de mult timp să repari o relație pe care ai neglijat-o fără să realizezi. Durează până copilul prinde curaj să fie vulnerabil cu tine, dar nu uita că în sinea lui, orice copil, de orice vârstă, vrea un singur lucru de la părinții lui - să se simtă iubit necondiționat, auzit și văzut, acceptat așa cum este el.

Dacă ai reușit să îl convingi pe copilul tău de asta, adolescența nu va fi un chin ci doar o aventură frumoasă de redescoperire a rolurilor voastre.

Articole din această categorie