Dr Lavinia Roșu @2025  Toate drepturile rezervate

Din punctul meu de vedere părinții copiilor de vârsta creșei se împart în 3 categorii:

• părinți ce au copil victimă-care este mușcat și care simt nevoia să controleze situația și să găsească un vinovat, adesea educatorul sau părintele copilului care mușcă;
• părinți ai copilului care mușcă alți copii și care sunt adesea cuprinși de vinovăție și care simt și ei că nu sunt în control, pentru că nu pot acționa la creșă să oprească acest comportament, și cel mai probabil în mediul familiar copilul nu mușcă în prezența lor;
• și a treia categorie, părinți care au și copil victimă și copil agresor ,cum este și cazul meu.

Așadar ce e de făcut în această situație neplăcută care antrenează atât părinții victimei, educatorii, cât și părinții agresorului?

În primul rând, deși e foarte neplăcut, mușcatul ca formă de manifestare a frustrării este frecventă la această vârstă, la fel ca smulsul jucăriilor, îmbrânceala, plânsul ca protest etc.

Mai exact un studiu din 1988  spunea că aproximativ 46% din copii au suferit mușcături pe parcursul unui an,(1), iar un altul spunea că 50% din copii au suferit mușcături pe parcursul a 3.5 ani, însă numai 2% dintre aceste mușcături au penetrat pielea.Astfel s-a concluzionat că în colectivitățile cu copii până la 3 ani, din 60 copii prezenți rezultă o mușcătură zilnic.(2)

Sigur că în cazul copilului care prezintă frecvent acest comportament este consumată multă energie din partea educatorilor pentru a preveni acest lucru, și atunci reprezintă o adevărată problemă pentru colectivul din care face parte.

Ce se poate face la nivel de colectiv

Educatorul care întâlnește acestă problemă ar trebui să oprescă vehement copilul care își manifestă dorința de a mușca, iar dacă acest lucru s-a petrecut deja, copilul care a fost victimă trebuie întâi consolat, reasigurat că nu este în regulă să fie mușcat și că agresorul nu este bau-bau ci doar a greșit.

Apoi agresorul trebuie tras la răspundere pentru fapta sa, de exemplu :" Mihai, nu e voie să muști! Nu este bine să muști pentru că doare! Uite Maria plânge, te rog să îți ceri scuze/dai pup, iar data viitoare când un copil îți smulge jucăria din mână poți să mă anunți , nu trebuie să muști pentru că doare!"

Poate părea repetitiv însă trebuie pus accentul pe faptul că nu e acceptat acest comportament sub nicio formă și în același timp explicată consecința: ex "pentru că doare, plânge". Copiii nu sunt ca adulții, ei nu mușcă pentru că detestă pe celălalt copil, din contră, de multe ori e prieten cu copilul pe care îl mușcă, însă frustrarea e atât de mare încât reacționează impulsiv. De aceea trebuie repetat mereu de ce nu e bine și oferit alternative -"poți să ceri ajutorul meu când simți că ești furios,te-a supărat x sau y"

În același timp, la nivel de colectiv ar fi bine să existe jocuri sau activități care să îi învețe pe copii ce trebuie să facă dacă cineva încearcă să îi muște/lovească etc. 

Spre exemplu se poate face un exercițiu de punere în scenă în care cineva joacă rolul agresorului și un altul rolul victimei , pot fi 2 copii mai mari sau adulți. Când unul vrea să muște pe celălalt, se face schema "STOP nu vreau să mă muști! Nu mă mușca! STOP! Doare!"

Există tentația de a acorda multă atenție copilului care mușcă și asta poate părea uneori ca recompensarea unui comportament pozitiv, și în mod paradoxal copilul este încurajat să facă asta pentru a obține atenție.

Este important deci , să se acorde mai multă atenție victimei. De asemenea mustrarea la mai mult de 15 min de la incident scade șansele ca un copil să înțeleagă de ce este certat. Ei trăiesc în "aici și acum", deci e vital să se ofere educație în momentul în care se manifestă comportamentul neplăcut.

De aceea , deși mulți zic că ar trebui părinții" să își domesticească copilul", acest lucru e practic imposibil de făcut dacă nu sunt prezenți părinții în cadrul contextului ce declanșează comportamentul respectiv.

Ce se poate face în familia copilului care mușcă frecvent

Atunci când copilul manifestă frecvent acest comportament negativ, părinții pot avea discuții pe tema frustrării, împărțitului de jucării și pot simula o situație asemănătoare celei de la creșă în parc, locuri de joacă, unde copilul e forțat să interacționeze cu alți copii.

Când aceștia, vigilenți fiind, observă că puiul vrea să muște intervin în modul în care am descris mai sus.

Treptat copilul va întelege cum e adecvat să se comporte când este frustrat și cum nu e ok să se manifeste.

Pun acceptul pe treptat, pentru că mulți se așteaptă că dacă copilul a mușcat azi , tu ca părinte faci "hocus pocus" și gata s-a rezolvat pe mâine problema.

Din păcate, inteligența emoțională la 2 ani e greu de deprins, însă dacă părinții simt că există ceva ce frustrează sau agită copilul pot apela la un psiholog care să îi ajute să descopere ce anume creează un conflict în viața copilului. Poate e vorba de apariția unui nou bebe în familie, poate îi cresc dinții, nu se odihnește suficient, poate are întârziere de limbaj și e frustrat că nu poate exprima nemulțumirea și lista poate continua...

Sau în anumite cazuri mai serioase se impune vizita la psihiatru pediatric, poate copilul mic are o tulburare de dezvoltare care necesită să fie adresată.

Ce se poate face în familia victimei

Dacă un copil este frecvent vitimă a mușcăturilor în colectivitate, părinții acestuia îi pot repeta ce se poate face atunci când se simte amenințat. Trebuie să fie atent în preajma copilului care manifestă frecvent comportament agresiv și să evite să îl frustreze excesiv, iar când este amenințat să strige STOP! Nu mă mușca! STOP. De regulă această atitudine ia prin surprindere copilașul agresiv și atrage atenția educatorilor spre conflict, urmând ca aceștia să gestioneze situația.

Nu ar trebui încurajat copilul să ia atitudine și să se bată parte în parte cu copilul care mușcă, sau să se transmită mesajul conform căruia e bine să muște el primul, sau să se apere într-un mod violent.

De asemenea nu este recomandat să se demonizeze copilul cu un comportament problematic ex "Mihai e rău/sălbatic/nu te mai juca cu el" etc, pentru că este o formă de încurajare la bullying, și este total neadevărat. Nu există copii răi, există copii care au un comportament neadecvat într-o situație dată pe o anumită perioadă de timp. Ulterior acești copii, mare parte din ei spontan, își reglează emoțiile mai bine și reușesc să socializeze adecvat, datorită maturizării creierului. Însă etichetele puse rămân și nu ajută pe nimeni, deci vă încurajez să nu crucificați părinții copilului care mușcă și să nu blamați nici educatorii care trebuie să aibă grijă de 20 copii simultan.

Eu am avut șansa să văd cum e să gestionezi 10 copii ( 2-6 ani) pentru 2 ore și jumătate și am fost terminată psihic și epuizată total de fiecare dată, deci e o muncă colosală .

De multe ori avem pretenția ca educatorii să fie la fel de eficienți ca noi cu un singur copil în vizor, dar ei au 20 de copii mici, fiecare cu frustrări, dureri de dinți, viroze, dor de părinți și alte nevoi.

În concluzie vă îndemn să fiți empatici cu cei din jur și să nu uitați că indiferent cât de perfecți credeți că sunteți ca părinți și cât de mult timp alocați educației copiilor, e posibil ca și copilul dvs să muște la un moment dat. ( eu am pățit-o)

(1) Garrard J, Leland N, Smith DK. Epidemiology of human bites to children in a day-care center. Am J Dis Child 1988;142:643-50

(2) Solomons HC, Elardo R. Biting in day care centers: Incidence, prevention, and intervention. J Pediatr Health Care 1991;5:191-6.

Articole din această categorie